
Cand suntem tineri ne contruim o cetate si agasati de tot ce se numeste"viata":suparare,duiosie,necazuri,iubire,ploaie,soare,alb,negru…ne baricadam in ea si ferecam portile,sapam un sant cu apa,ridicam puntea prin care luam contact cu toti si cu toaate si ramanem acolo,mandrii ca pe noi nu ne atinge nimic...

...dar vine o vreme cand degeaba stai ferecat in turnul sufletului tau,pt ca oricum nimeni nu vrea sa uite in cetatea ta.Si atunci,de ce sa nu deschidem portile sufletului si sa coboram puntea vietii pt a lasa sa ne patrunda-n cetate esenta vietii?Pt ca numai asa,cand vom ajunge sa tragem linia,vom fi fericiti ca,chiar am stat la masa vietii…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu